durere 01

Stateam si ma uitam la ei doi cum se sarutau. Tanjeam si eu dupa o doza de sarut cu el dar ce puteam face?El era al ei , iar ea a lui. Vroiam sa ma imbat in parfumul lui,iar cand ajungeam acasa sa imi scot tricoul,sa-l miros si sa-mi amintesc de el.

Simteam cum ma inteapa fiecare ac din lume,lasand cate o urma sangeranda pe pielea mea. Ma sufocam. M-am intors catre prietena mea, si din priviri am inteles ca si ea simte la fel. Am ramas 2 minute uitandu-ma in ochii ei de un albastru asa de pur,parca erau pictati in timp ce ei se sarutau. Chiar nu vroiam sa vad si cred ca nici ea nu vroia sa vada. M-am ridicat,am luat-o de mana si i-am zis sa mergem sa ne plimbam. Ne plimbam dar nimeni nu vorbea. Pana cand a spus :

-Tie iti place ce fac?

-Nu,chiar nu.

Apoi nu a mai scos nimeni nici un sunet. Revenise durerea. Imi aminteam de sarutul lor. Durerea se amplifica. Acele ace,din nou. Ardeam,transpiram si eram rosie la fata. Aproape plangeam. Nu trebuia sa plang. Plansul e echivalentul slabiciunii. Nu vroiam sa par slaba dar durerea se intensifica. Imi simteam pulsul . Il simteam in fiecare vena. Imi curgea adrenalina prin vene dar durerea tot nu disparea. Dar ce este aceasta durere? Din cate stiu eu,durerea reala este doar un semnal catre creier. Ea defapt nu exista. Ziceam mai devreme ca fiecare ac care imi intepa pielea,imi lasa o urma sangeranda. Unde era aceasta urma? N-o vedeam. Era doar in mintea mea. Durerea de fapt nu exista. Repetam intr-una catre Durere “ Te rog,lasa-ma. Te rog. “ pana cand intr-un final,m-a lasat. Ma plimbam cu prietena mea pe strada si realizam ca atat de multa lume era fericita,noi de ce nu puteam sa fim? Eram geloasa pe acei oameni fericiti. Simteam nevoia sa primesc o imbratisare de la cineva. Dar de la cine? Intrebare retorica. Nimeni nu mi-ar da o imbratisare.Continuam sa merg dar nu se intampla nimic neobisnuit. Nu-mi amintesc la ce ma gandeam. Stiam doar ca nu mai pot sa simt nimic,nici nu mai vroiam. Vroiam doar sa stau singura si sa-mi plang de mila fara sa ma vada cineva. Dar oare puteam sa alerg acum acasa,sa ma inchid in camera,sa-mi pun castile si sa plang? Chiar atat de slaba sa par? Nu. Sigur ca nu. Voi suporta tot. Incepeam sa ma gandesc iar la ei,iar durerea a revenit. Voi invinge durerea,acele ace. Ma simteam ca intr-un labirint. Simteam ca mai aveam putin pana la iesire. Vedeam lumina. Vroiam sa fiu absolut indiferenta cu privire la ei doi. Si.. am reusit!